javascript:void(0)

vineri, 22 iulie 2011

Subaru: Impreza şi WRX vor fi două modele complet diferite


Subaru vrea să delimiteze clar modelul Impreza de versiunea sa de performanţă WRX. Primul va fi orientat către confort şi eficienţă, al doilea către performanţă şi senzaţii tari.
Subaru: Impreza şi WRX vor fi două modele complet diferite zoom

Subaru intenţionează să tragă o linie de separare între viitorul Impreza şi derivatul său de performanţă, recunoscut după indicativul WRX.

Potrivit unor informaţii preliminare, japonezii au preferat să îşi concentreze activitatea asupra definitivării noii generaţii Impreza, prezentate anul acesta la Salonul de la New York. Divizia sportivă în schimb, va fi mult mai liberă să experimenteze noi reţete de performanţă pentru variantele WRX, aşteptate să ajungă pe piaţă abia în 2014. Versiunile sportive nu vor avea componente în comun cu modelele de serie, singura asemănare urmând să fie doar caroseria, supusă însă şi ea unor modificări aerodinamice şi estetice.

Noul Impreza va fi dezvoltat după direcţii clare, care vor încerca să respecte normele de protecţie a mediului, regulile minime de confort şi de spaţiu. De cealaltă parte, WRX va impresiona prin agresivitate şi prin trăsăturile specifice unei maşini de performanţă cu veleităţi de raliu. Tocmai acest atribut ar putea da naştere pe viitor unei competiţii monomarcă.

automarket.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu