javascript:void(0)

miercuri, 20 iulie 2011

Orlando, monovolumul din showroom-ul Chevrolet!

Orlando este maşina care pare mai mica în poză decât e în realitate, cu cei 4,6 metri lungime. Nu exagerez, dar e mare cât o zi de vară. O zi de vară e totuşi un lucru plăcut. Neplăcut la volanul lui Chevrolet Orlando este momentul parcării, dar, evident, când iţi cumperi un Chevrolet Orlando nu e ca şi cum te gândeai că o să conduci un Fiat 500!
Producătorii – americano-coreenii – au avut în vedere rezolvarea acestui impediment. Au reuşit să ofere şoferului o vizibilitate foarte bună, iar pentru cazul unui sofer mic de înălţime au prevăzut un mecanism pentru înălţarea scaunului soferului foarte generos.

Chevrolet Orlando este un monovolum simplu, dotat şi bine închegat, o maşină pe care o vad ideala pentru o gradiniţă. De ce nu, Orlando poate, foarte bine, să ducă dimineaţa copii la gradiniţă şi seara să-i lase acasă. Din experienţa mea toate cele 7 locuri sunt suficient de spaţioase pentru pasageri de talie normala (medie), cu atât mai mult pentru copii.

Dacă aceste lucruri le-am lămurit, atunci ar trebui să vorbim despre motorizări. Maşina de test a venit cu un motor pe benzină de 1.8 litri, sufucuent de puternic şi capabil să ofere soferului 140 de CP. Cuplaţi la o cutie de viteze manuală în 5 trepte cei 140 de CP fac din Orlando o maşină destul de agilă, în ciuda dimensiunilor şi a greutăţii sale. Vorbim aici de puţin peste 1.5 tone. Cu propulsorul diesel de 2.0 litri şi cu transmisia automată în 6 trepte, Chevrolet Orlando atinge 1.7 tone, însă utilată în acest mod maşina rămâne una capabilă.

Dacă ar fi să ne uităm acum pe site-ul Chevrolet, vom afla că Orlando este o maşină relativ ieftină, preţul ei plecând în ofertă de la 12.000 euro. Evident, preţul include primele de casare, chiar şi 5 plinuri de combustibil etc. Dacă nu ai timp sau chef să umbli după astfel de chipilpiruri sau nu le poţi folosi – caz în care sunt incluse companiile care nu au avut până la acest moment nicio maşină înscrisă în circulaţie, deci nu se pot folosi de astfel de taloane – preţul unui Chevrolet Orlando se inscrie între 16.000 şi puţin peste 23.000 de euro.

Dacă ar fi să dau un sfat pentru cei pe care Orlando i-a convins, atunci eu spun ca maşina cu propulsorul sau pe benzină este o alegere bună, este silenţioasă, nu duce consumul în zona ridicolului şi i-ar prinde bine cutia automată. Nu spun însă că dieselul nu este o soluţie, mai ales ca propulsorul de 2.0 litri folosit de Chevrolet este unul puternic şi „scarandiv”. Mie însă mi-a plăcut în mod deosebit acest propulsor pe benzina de 1.8 litri care inobilează momovolumul.
Utilitarismul lui Chevrolet Orlando primeşte o nouă dimensiune dacă şoferul nu trebuie să „invârtească mămăliga” în traficul gâtuit din oraş. În plus, un plafon panoramic face din Chevrolet

Orlando deja o limuzină!


Iată cât costă Chevrolet Orlando:
LS + 1.8 DOHC 141 CP € 16.430
LS + 2.0 DOHC 131 CP € 19.430
LT + 1.8 DOHC 141 CP € 17.600
LT + 2.0 DOHC 163 CP € 20.600
LT + 2.0 DOHC AT 163 CP € 21.850
LTZ 2.0 DOHC 163 CP € 21.300
LTZ 2.0 DOHC AT 163 CP € 22.550
LTZ 1.8 DOHC 141 CP € 18.300
LTZ Plus 2.0 DOHC 163 CP € 22.500
LTZ Plus 2.0 DOHC AT 163 CP € 23.750
LTZ Plus 1.8 DOHC 141 CP € 19.500


stiriauto.ofsaid.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu